Inelul

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Râd strâmb sau mai bine spus: râd eu, dar parcă nu prea-i râsul meu atunci când rememorez (aproape) rușinat momentul căutării febrile a inelului de logodnă perfect – numai bine potrivit pentru aleasa inimii mele.

Luasem de câteva zile marea hotărâre să îmi iau inimioara în dinți și să cer în căsătorie lumina ochilor mei, starea mea de grație divină, jumătatea mea (unica dealtfel) bună – este vorba – v-ați prins cred – despre Cicioica! Neinspirat, tinerel lipsit de experiență, recunosc umil și cu regret că am avut proasta inspirație să cer sfaturi cu privire la modul cum să procedez la marea acțiune – cui credeți? – mușchetarilor mei – lui Morales și Cotoiului. Alunecă pe lângă mine propunerea plină de miștocăreală de cartier a Cotoiului, care mă tot îmboldea șmecherește să fac cumva să-mi cer iubita în căsătorie în cadrul grupului nostru și – bazându-mă mai mult pe îngerașul meu păzitor – mă hotărăsc cu un mare nod în gât să îmi invit aleasa inimii într-un restaurant intim unde sigur voi găsi inspirația de moment pentru a alege modul potrivit pentru un asemenea eveniment. Încă pot simți în gură gustul alunelor coapte pe care le-am comandat emoționat în marea seară în care mi-am cerut iubita în căsătorie. Cici era cuprinsă de o răceală teribilă, iar eu eram speriat că acest lucru îmi va da planurile peste cap – rememorând și acum amuzat momentul în care Cicioaica a acceptat cu greu să ieșim „la un suc”. Nu am să uit niciodată cum am înlocuit în ultimul moment șampania cu sucul (pentru că Cici lua antibiotice) – mă face să râd și acum amintirea inelului buclucaș care era cât pe ce să se facă nevăzut din paharul cu suc și să coboare buluc tocmai în stomacul purtătoarei – și nu pe deget – așa cum cu happy-end s-a întâmplat până la urmă (ce vreți? șampania este incoloră, sucul mai puțin😁😁).

Dar nu despre asta vreau eu să vă povestesc, ci despre aventura căutării inelului de logodnă. Odată luată hotărârea de bună voie și nesilit de nimeni de a efectua o cerere în căsătorie așa cum trebuie – inspirat de sutele de comedii romantice holywoodiene – am realizat că a mai rămas astfel numai o singură problemă de rezolvat – achiziționarea inelului de logodnă.

– Nu-ți face griji, Sorele! Nu te lasă fratele tău la greu, aud vocea plină de solicitudine a lui Morales. Știu fiecare magazin din oraș, cunosc fiecare detaliu, dacă vrei – discutăm și despre verighete, invitații la nuntă, apoi pot vorbi cu cineva pentru…

– Stai așa, nebunule!, îmi sare în ajutor Adi, zis Cotoiul. Nu vezi că s-a îngălbenit? Omul vrea doar s-o ceară în căsătorie…vom vedea ce mai urmează. Crezi că toată lumea face ca tine? Îi dai și inel, cumperi și verighetele, tipărești și invitațiile și apoi…, dar se oprește la timp văzând expresia înnegurată de pe fața maurului nostru. Aveam proaspăt în minte încă eșecul relației lui Dan (sau Morales) cu studenta lui la (para)psihologie – Mălina.

– Măcar ăsta are experiența potrivită și te poate ajuta printre altele și să returnezi inelul în cazul în care te refuză Cicișor, Sorele! – continuă mucalit Cotoiul înfigând și mai adânc cuțitul în rana încă incomplet vindecată a lui Dănuț. Morales izbucnește în râs, apoi ne molipsim cu toții și ne scuturăm de atâta râs, amintindu-ne că suntem tineri, că nimic nu ni se poate întâmpla nefericit, că tot ce s-a întâmplat – bun sau rău – probabil așa trebuia să se întâmple și mai presus de toate că vom fi întotdeauna împreună indiferent de circuitul femeilor din viața unor bărbați bine, mai ales prieteni buni așa cum suntem noi…Ce vreți? Eram tineri, visam inconștienți de faptul că ne aflăm noi înșine într-un vis, iar atunci când ciocneam un pahar cu vin – îl sorbeam de parcă era ultimul…

Zis și făcut – rămâne să mă întâlnesc cu Dan a doua zi pentru a începe turul magazinelor. Mă întâlnesc cu Întunecimea Sa – unde altundeva decât la cârciumioara noastră preferată – și nerăbdător îi spun că sunt pregătit să colindăm peste tot. Calm, îmi face semn să mă așez, comandă tacticos 2 beri, ceva alune, apoi se întoarce și îmi spune pe un ton afabil:

– Nu fi prost! Nu știi nimic încă! Să cumperi e simplu – pac-pac și gata! Ia spune, amice: ce buget ai? Cât de impresionată vrei să fie Cici? Dar mai ales trebuie să te gândești că va încerca să se mândrească și pe la prietene…Ia spune – ești pregătit cum trebuie!? Înghit în sec și mă prăbușesc pe scaun realizând brusc cât de multe lucruri trebuiesc luate în considerare și cât de puține astfel de lucruri cunosc în realitate.

– Stai liniștit, de asta mă ai pe mine – uite facem împreună un front de lucru, conturăm pe hârtie întâi de toate planul de atac și apoi ne ducem fix unde avem nevoie: punct ochit – punct lovit!, continuă sigur pe el Morales.

Timp de vreo 2 săptămâni de zile am calculat cu Dănuț toate variabilele, am epuizat toate variantele de atac și în sfârșit – după vreo 15 zile epuizante timp în care ne-am stors creierașii în cârciumă – de se mirau toți și se întrebau dacă nu cumva ne-au angajat patronii stabilimentului pe post de enterteineri, mulțumiți oarecum de rezultatele brainstormingului nostru comun – am decis să mergem (în sfârșit!) și să cumpărăm inelul. Scot portofelul tacticos și remarc (nu foarte) mirat că toată strategia comună, toată inspirația noastră ajutată din plin de către zeul Bacchus, ne-a costat aproape tot bugetul meu alocat achiziționării inelului. Renunț cu un oftat (de ușurare😉) și comand încă o sticlă cu vin mulțumindu-i lui Dănuț pentru tot ajutorul lui și încheindu-ne apoteotic seara tot la locul crimei.

Recunosc spășit, umil “pățania” mea – și voi rămâne veșnic cu încă o amintire dragă tatuată în suflet – singurei persoane din lume care m-ar fi putut ajuta și care dealtfel a și făcut-o: tata! Abia acum realizez vorbele lui când mi-a întins banii în timp ce mă bâlbâiam mulțumindu-i și spunându-mi privindu-mă în ochi: “Uite – sunt convins că banii ăștia vor fi la fel de bine cheltuiți așa cum au fost și cei pe care tu te plângi că i-ai irosit, iar eu îți spun numai că i-ai investit în amintiri”.