CuceriTORU’

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Toate întâmplările deosebite, majoritatea lucrurilor interesante apar deobicei din nimic, ca și cum tocmai „nimicul” ăsta ar fi catalizatorul perfect pentru ca lucrurile cu adevărat interesante să se nască, să înflorească spectaculos.

Îmi amintesc cu plăcere și emoție de o frumoasă seară de toamnă, una dintre ultimele mele seri ca și burlac, în care întâmplarea, hazardul – a făcut ca o incredibilă aliniere a planetelor să facă în așa fel încât să mă întâlnesc absolut accidental în fața blocului cu amicul Piele (zis „Săgeată”, zis „Petrol”😊):

– Și? Ce face dom’ ginerică? – mă ia în primire stimabilul. Emoții cumva cu privire la noaptea nunții? Nu mai stai cu mine pe bancă un pic? Îl aștept pe frate-miu să vină de la gară…Trebuie să sosească, dealtfel! Cât e ceasul?

Se uită la încheietura mâinii stângi și fără să-mi aștepte vreun răspuns continuă, mai mult ca pentru el:

– Așadar mi-a spus că vine în jurul prânzului, ceasul este deja 19, deci e clar – e în drum spre casă. Mă uit stupefiat către el dar îmi amintesc de proverbiala punctualitate a lui Os (zis Georgel”😄), fratele filozof al lui Piele. Rememorez amuzat împreună cu Săgeată de un Paște petrecut cu câțiva ani în urmă în care am fi rămas fără miel, ouă roșii sau vin dacă îl așteptam pe drăgălașul nostru de Os. A venit tocmai a treia zi de Paște, la timp pentru a ciocni cu noi un ou și grăbit să prindă trenul de întoarcere. Omul are un ceas al lui propiu, un calendar unic după care își programează fiecare întâlnire.

– Dacă spune că va veni peste 2 ore, atunci sigur ne vom întâlni 10 ore mai târziu – continuă mucalit Piele. Nu-și sfârșește bine fraza de rostit  Săgeată (zis și „Piele”, zis „Petrol”😉), când tocmai „dă colțul” blocului mărețul căpitan al „insulei” noastre, atoatefăcătorul și desfăcătorul de situații incredibile, binecunoscutul, atotputernicul, inegalabilul nostru lider, bravul apărător al năpăstuiților, aprigul asupritor al nedreptăților, machiavelicul îmbârligător și făcător-născocitorul de nesfârșite jocuri ale copilăriei noastre – TORU – chiar el.

O idee mai mărunțel decât stâlpul de lumină – ne măsoară privindu-ne de sus – din cap până în picioare și mă întreabă cu cel mai natural, dar în același timp cald ton din lume:

– Măh, tâmpitule – ce mama dracului te-a apucat să te însori? Altă treabă n-ai? Și tu de ce te hlizești ca un idiot, Săgeată? Ăsta măcar f… – dar se oprește ca trăsnit și continuă imperturbabil:

– Sărut mâna, domniță! – și se apleacă curtenitor la trecerea  prin fața noastră a unei femei total necunoscute. Rămâne secunde bune cu ochii alunecându-i golănește de sus în jos pe derriere – ul gospodinei, lansează apoi spectaculos – precum un profesionist – un scuipat la vreo 2 metri distanță, aproape lovind o vrăbiuță nevinovată – și își reia imperturbabil lecția de viață.

– Adică, nu vezi și tu ce se întâmplă în lumea asta!? Uite – se fac curând 2 ani de când micuța mea Roxy m-a părăsit… – și își șterge discret o lacrimă. Sunt pe punctul să îl întreb mai multe despre drama suferită dar sunt oprit la timp de mâna amicului Piele – momentul de efuziune sentimentală a lui Toru derapând rapid: – Mama ei, de bagaboantă! Mi-a luat copilașii și dusă a fost…Propun băieților pe un ton neutru să ne potolim setea cu vreo bere, două…Toru mă îmbrățișează emoționat și îmi declară iubirea lui veșnică.

Mă întorc cu o sacoșă plină cu bere și semințele nelipsite, tocmai la timp pentru a descoperi o frumoasă adunare a vechilor băieți din cartier – Os tocmai sosise binedispus de la București, însoțit de bunul său prieten – completând magicul duo al fărădelegilor din timpul copilăriei – amintesc aici de Tristi (zis și „Cristi” sau poate invers😁). Mica șuetă a fost completată repede de Sandokan (tigrul malaezian de micro 5 de care aminteam într-o istorioară recentă), Adi de la 2, Bogdan de la 4, Marian de la 6 – ce mai – deja ne simțeam din nou ca în copilărie. Nu știu de unde au răsărit rapid și vreo 2 sticle de whiskey – cert e că s-au făcut ceva drumuri dus-întors până la magazinul non-stop din apropiere, seara completându-se rapid cu niște mititei făcuți la grătarul din fața blocului. La un moment dat – am realizat că nu mai avem „resurse” deloc – petrecerea era pe puctul să se dezumfle rapid dar am fost liniștiți imediat de către generalul nostru, ordonându-ne pe un ton amenințător:

– Nu părăsește nimeni frontul de luptă, băieți! Lipsesc 5 minute – mă întorc repede! Se reîntoarce peste 10 minute victorios, mândru purtător a 2 sacoșe pline cu vreo 3 sticle cu whiskey, însoțite de câteva sticle cu bere. – Așa – pentru stingerea setei, băieți! Jur – că până în ziua de astăzi nu știu cum mama naibii a reușit amiralul nostru de apă de…foc – minunea din seara aia…O bănuială am eu – cimentată și de părerea similară a amicului Piele😂.

Seara se încheie tocmai…noaptea târziu (sau poate dimineața devreme😀) în uralele tuturor și cu promisiunea de grabnică repetare a minunatei noastre serate (deloc muzicale).

        Abia câțiva ani mai târziu aflu că – a doua zi – urmare a sindrofiei noastre nocturne – unicul nostru căpitan TORU a fost vizitat oficial de către poliția locală pentru a da unele explicații în urma plângerilor câtorva vecini cu privire la gălăgia din seara trecută. Marțial, integru, mândru – a recunoscut că a fost singurul petrecăreț al măreței petreceri, atrăgându-și o amendă piperată pentru tulburarea liniștii publice dar câștigându-ne încă odată (dacă mai era cazul) respectul nostru, al tuturor…

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *