Operațiunea “Ghena”

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Cum putem șterge oare din memorie toată strălucirea zilelor de „ieri”? Nici dacă ne dorim nu va fi posibil lucrul ăsta…Și așa e natural să fie! Lucruri bune sau rele, zile cu soare sau cu nori, emoții, nervi întinși la maxim, iubiri pătimașe, dureri tăioase – totul face parte din aluatul din care suntem plămădiți și suntem ceea ce suntem astăzi.

Treceam zilele trecute pe una dintre străzile orașului meu și îmi „sare” efectiv în ochi imaginea unor vechi prieteni din copilarie – ceva mai mici de vârstă – e adevărat – dar parte a găștii noastre, toți constituind dealtfel ingrediente esențiale alături de alte câteva zeci care, împreună, am format marea noastră supă dulce-acrișoară, din cea mai frumoasă insulă a cartierului nostru. Amicii despre care vorbesc – mici drăcușori – executau la foc automat zeci de năzbâtii care mai de care mai inventive. Băieții ăstia ar fi făcut de râs orice fel de Kevini, Alecși, ori Deniși (pericoli publici sau nu, singuri acasă ori ba). Înarmați până în dinți de la mama-natură cu o energie fantastică, cu o vivacitate extraordinară dar în special cu o inteligență a „răului” – au fost întotdeauna niște bravi ucenici ai lui Darth Vader – sprijinind forța răului mai ceva ca cel mai înfricoșător Lord Sith😂.

Astfel, atotputernicul Georgel – viitor om de bază într-o trupă autohtonă de rap a anilor ’90, cu un succes bine conturat – puternic sprijinit din umbră de maleficul lui prieten – Tristi, cu vreo juma de kilogram mai mititel😊 – însă cu o tonă de răutate în plus – puneau la cale fel de fel de capcane, făureau sute de proiecte care întotdeauna erau finalizate, fie prin (aproape) incendierea apartamentului vreunuia dintre ei, fie prin spargererea vreunui geam al vreunui bloc din cartier; ori prin „folosirea” drept zmee zburătoare a rufelor întinse pe o sârma la uscat de vreo gospodină naivă… Întotdeauna – spuneam – proiectele lor eșuau lamentabil dar la fel de adevărat este că își doreau să-și folosească forța de partea binelui (slabă consolare și tardivă scuză), însă erau atrași iremediabil de forța răului😊😊.

Georgel și Tristi aveau multe puteri magice dar cu siguranță dețineau una dintre cele mai puternice arme ale galaxiei cartierului nostru. De fapt, toți ceilalți dintre noi o dețineau dar puterea ei ne înspăimânta suficient încât să o folosim cu moderație. Mă cutremură numai gândul că acum, în zilele noastre – copiii noștri să intre cumva – chiar și indirect și numai pentru o perioadă scurtă de timp – în posesia puterii de care vă spuneam; subliniez doar un lucru: cu siguranță nu s-ar descurca!

A ajuns momentul în care să vă reamintesc (poate) și unora dintre voi, că ați fost la rândul vostru purtătorii acestei puteri, vajnici apărători ai planetelor-apartament, păstrători și purtători destoinici ai celei mai teribile arme și anume: CHEIA casei, cu mândrie legată la gât cu un elastic sau cu un șnur – cheie înmânată cu sfințenie de către părinții noștri, cu instrucțiuni foarte clare de folosință și cu restricționarea totală a invitării prietenilor în lipsa lor, ori/sau interzicerea accesului oricărui necunoscut în casă.

Toți am încălcat – fără excepție – promisiunile ferme făcute părinților cum ca nu cumva să ne invităm prietenii  în lipsa lor, toți am ieșit pe-afară fără să ne facem temele întâi de toate, fiecare dintre noi spuneam vorbele astea fără să clipim: „Am ieșit acum 5 minute afară, mamă! Am mâncat, sărut-mâna – mai stau o jumătate de oră, te rog!”…toți, fără excepție!

Prietenii noștri amintiți mai sus erau însă de nedespărțit. Ajunseseră atât de “celebri” încât îi știa tot cartierul și orice se întâmpla (de obicei ceva neașteptat și/sau neplăcut) prin preajma blocurilor noastre – primii bănuiți erau Tristi și Georgel. Dacă un copil plângea mai tare, dacă o mașină parcată era plină cu gem de prune, dacă pereții blocurilor erau măzgăliți cu creta, dacă covorul cuiva atârnat pe vreo bară era frumos (re)așezat pe vreun gard (pricepeți ideea😉) – era numai vina lor.

În una din zilele toride de vară, în mijlocul vacanței mari, sătui de aruncatul cartofilor de pe balcon în toți câinii care mișunau pe-afară, băieții noștri se hotărăsc că nimic nu poate fi mai răcoritor decât aprinderea unui foc în miezul zilei – și tocmai la ghena de gunoi a blocului, gândindu-se evident să scutească cumva cheltuielile tuturor prin arderea deșeului menajer.

        Îmi amintesc și acum (și parcă și lăcrimez😊) – fumul gros și negru care a invadat toată scara blocului, echipajele de pompieri prezente – ce mai! Păcat numai că toată aventura asta s-a petrecut acum vreo 3 decenii  – eram probabil celebri la știrile de la ora 5! Nu am întâlnit de atunci vreo firmă de deratizare care să poată măcar egala eficiența cu care eroii noștri au alungat fiecare urmă de gândac de bucătărie ori a vreunui țânțar lacom; cât despre șobolani au dispărut definitiv după incidentul ăsta – simțind probabil forțele necurate ce le amenințau existența și hotărându-se să ceară azil blocurilor vecine😉.

         Mai spun doar că, Georgel – probabil cuprins de un dor teribil – a decis să plece degrabă pentru vreo două zile la bunici, lăsându-și prietenul „să explice” de unul singur – sughițând și ferindu-se cum poate mai bine de șuturile în fund primite de pe la toți vecinii – de bunele intenții ale operațiunii „ghena”.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *