Schimb intercultural

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Niciodată nu mi-a plăcut să beau cu adevărat, cu atât mai puțin să beau tărie autohtonă (țuică/vodcă/rom) de birt de la țară, cunoașteți tipul – gen „la Bobiță”. Totuși îmi aduc perfect aminte de o memorabilă seară de vară de acum vreo 20 și ceva de ani când, reintilnindu-mă la Padina, „țara mea”, după ceva mai mult timp cu un văr bun – am decis să ne povestim amintirile sau/și să ne dezvăluim reciproc cuceririle noastre de donjuani de oraș.

Cu vreun an mai mare ca mine, bucureștean, simpatic foc, văr’miu ăsta reușea să mă complexeze cu „reușitele” lui și cum puteam altfel să mă simt cumva la înălțime decât, evident să îl invit la o mică discuție bahică „la Ioana”, cîrciuma din centrul satului.

Am decis de comun acord să începem cu un aperitiv constând din una sută vodcă de căciulă, continuînd cu altă sută rom (autohton, doar nu cubanez😁) de astă dată. Am reluat de vreo 3 ori ritualul ăsta până am decis curajos să comand o sticla de vodcă întreagă. Văr’miu, nelăsându-se mai prejos a comandat încă una de rom aproape imediat. Nu știu exact ce și câte sticle goale erau pe masă dar recunosc că nu știu cum dracu (Doamne iartă-mă!) am reușit să bem tot, realizând tocmai la final că „ar merge” să stingem cu o bere toată tăria asta. Împreună cu o doză de bere în mână am reușit eroic să ne îndreptăm către discoteca comunei unde trebuia să ne continuăm distracția și să încercăm să inoculăm un pic de cultură urbană băieților, dar mai ales fetelor de la țară. Eu, un tip prevăzător dealtfel și cu frică (de Dumnezeu) eram atunci în modul God, atotputernic și cu o siguranță în privire care a dat la o parte băieții cu mușchi de la intrarea în „club”😉 uitându-mă la ei superior și amenințător. După intrarea în „dumbrava minunată” – total blackness!! Îmi aduc aminte vag de o dacie papuc în care eram înghesuiți, de un cazan murdar cu apă de ploaie în care căzuse văr’miu; de amuzamentul potolit si semiîngrijorat al lui taică’miu Gigel; dar mai ales de întrebările lui tataie Marin care, trezit din somn, nu știa ce se întâmplă și aflând într-un final că băusem (probabil😎) – cerea nevinovat și el ceva băuturică; îmi mai amintesc de îngrijorarea mamei care stupefiată nu știa unde să privească mai întâi – către mine, purtător al unui zâmbet tâmp sau către văr’miu care era prăbușit într-un somn adânc, apropiat comei.

A doua zi ne măsurăm din priviri și încercăm să ne amintim cum naiba mi-am julit eu umărul, iar văr’miu s-a ales cu un ochi umflat. Probabil schimbul intercultural între noi și băieții de la țară nu a decurs întocmai cum trebuia…