In Vino Veritas!

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Dacă voi mai scrie mult despre lucruri care au legătură chiar numai indirectă cu alcoolul veți spune că am o problemă (inspirațională, evident😉😉)…Cert este un lucru și anume că multe lucruri savuroase se întâmplă datorită (era să scriu din cauza) băuturicii.

Buuun…acum câteva veri mă topeam de căldură în casă și nu reușeam să îmi dau seama cum mă pot răcori decent și fără urmări nepotrivite😁. Parcă citindu-mi gândurile, amicul Piele mă sună să îmi spună că are nevoie urgentă de mine. Eu, mă cunoașteți doar! Suflet mare și gata oricând să ajut un prieten la nevoie😂😂. Îl întreb alarmat ce s-a întâmplat și îmi răspunde grav că nu își amintește autorul unui celebru șlagăr al anilor ’90🤔🤔.

Gravă și neplăcută situație! Aș spune chiar urgentă…dacă i se lichefieaza creierașul de efort, în special cu căldură asta…poți să știi? Eu nu sunt medic și nu pot risca în modul ăsta viața amicului meu, astfel că înșfac cheile, telefonul și îmi anunț grăbit consoarta că prietenul meu are un blocaj.

– Renal – mă întreabă semiironic nevastă’mea.

– Nu, dragă -nu-și amintește numele unui song!

– Așa și tu te pomenești că îl știi dar nu poți să i-l dezvălui telefonic!?

– Nu îmi amintesc nici eu dar ne vom gândi intens la lucrul ăsta împreună..ăăăă – la cârciuma din colț. Voi reveni curând..maxim timp de vreo 2, hai să spun 4 beri cât să ne vină inspirația.

Aproape smulg clanța ușii și ies val-vărtej auzind totuși replica mucalită a Cicioicei spusă cu un ton tăios:

– Spune-i amicului tău că numele melodiei e Informer, iar Snow e ochelaristul ăla ciudat care performează…

Mă uit perplex peste umăr dar ezit în ultima clipă să cad în capcana de a mă întoarce să o întreb de unde mama dracului știe ea numele tocmai acelui cântec și mai ales a ăluia care a lansat-o. Îmi dau două palme în gând și realizez într-o fracțiune de secundă cât de prost sunt să mă interesez de un lucru pe care tot eu îl inventasem…malefice nevestele astea🤤🤤. Ridic din umeri și mă îndrept viguros spre locul de meditație al pretenașului – cârciuma din cartier.

Aici – veselie mare! Mă salută zgomotos stimabilul și mă prezintă cu emfaza și ironia care îl caracterizează tipului care îl însoțea la masă. Apoi continuă sec:

– El e Puiu! Puiu mă recunoaște imediat.

– Salut, Sorine! Nu mă mai recunoști? Jucam fotbal prin Padina în vacanțe.

Mormăi jenat o scuză și dau din cap oarecum (ne)dumirit și semiconvins. Aflu astfel că Puiu avusese o legătură strânsă de „prietenie și pace” cu o oarecare verișoară a lui Piele, o bucureșteancă planturoasă (după care salivam cu/de admirație cu toții) care venea la rândul ei vara la bunici, în vacanțe. Motiv pentru băieți de sărbătoare, de aducere aminte🍾. Piele mă anunță că frate’su, Os și-a anunțat comebackul din capitală și e posibil să ne onoreze cu prezența. Puiu continuă ideea și își amintește nostalgic de un moment în timp când a fost ajutat să cumpere un mouse optic de către Os, prilej iarăși de efuziuni bahico-sentimentale. Nu-și sfârșește bine cuvintele și intră pe ușă inegalabilul, drăgălașul, fabulosul – OS. Ăsta…deja bine afumat ne salută zgomotos și ia loc lângă noi. Imperturbabil trage un gât din prima bere care-i intră în raza vizuală și întreabă apoi absolut senin pe frate’su:

– Ăsta cine e?..și arată către Puiu.

– Cum, Os nu mă recunoști? Am fost prietenul verișoarei voastre, Petronela! Os își reamintește într-un final de Puiu și îl îmbrățișează cu căldură. Totuși adaugă mirat:

– Cum măh..ai fost tu prietenul Petronelei? Petronela din Drumul Taberei!? Cu tine? Modul absolut franc și sincer, lipsit de orice urmă de răutate ascunsă sau de vreo umbră de sarcasm e dezarmant; nu așteaptă vreun răspuns continuând absolut senin:

– Știi – poate o confunzi? Tipa era foarte mișto…peste medie. Mulți țărani pârliți – și nu numai ei – erau în limbă după ea. Dacă nu era verișoară’mea…hmmm – și cade brusc pe gânduri lăsându-ne pe noi să înțelegem ce vrem. Puiu făcea fețe-fețe și întreabă cu un aer oarecum jignit:

– Dar ce? Eu nu aveam față de Petronela sau cum?

Piele sesizează momentul delicat și schimbă subiectul întrebându-și fratele dacă și-a reparat laptopul. Os ne anunță că și-a luat unul nou și se întoarce brusc către mine bântuit de o amintire:

– Băh, nici nu știi câți proști sunt pe lume…a trebuit să-i explic cândva unui dobitoc vreo jumătate de oră diferența dintre un mouse cu bilă și unul optic. Îți amintești Piele? Cine dracu era?

Piele și cu mine aveam culoarea fețelor galben spre verde aprins.

– Eu eram ăla!…murmură împietrit Puiu. Os se întoarce spre el și continuă:

– Tu erai ce? Eu vorbesc de un idiot de care nu am scăpat până nu am fost cu el să-și cumpere un banal mouse optic.

– Cu mine ai fost – continuă chinul Puiu. Os se întoarce fulgerător spre Piele și îl întreabă pe un ton ridicat de ce mama dracului îi dă peste picioare pe sub masă…Între timp se apropie o duduiță bine făcută, cu un zâmbet precum al Monalisei – închis:

– Vă mai servesc cu ceva? Răspund repede, mulțumind în gând sorții pentru momentul binevenit care a făcut ca tăntița asta să vină exact când momentul penibil atinsese paroxismul:

– Aduceți-ne încă 4 beri și vreo 2 pungi cu alune! Remarc câteva șanțuri adânci în dantura domnișoarei și continui către comesenii mei pe un ton scăzut:

– Tanti Geta (așa scria pe ecusonul femeii) asta nu e rea deloc. Are un funduleț mai mult decât decent, sânii exact așa cum trebuie…păcat de dinți, de fapt de lipsa lor. Ar fi bine să investească ceva în dantură, nu credeți băieți? – și zâmbesc prostește către „băieți”.

Nu mă scuz când spun că nu obișnuiesc să fac aprecieri de genul ăsta picolițelor (femeilor in general) – chiar nu o fac – dar mă gândeam că reprezenta un mod oarecare (știu – stupid!) prin care să relaxez discuția, să îndrept cumva atenția și gândurile tuturor către altceva sau altcineva, în cazul ăsta către biata femeie. Între timp Geta se reîntoarce cu berile, le așează pe masă și se întoarce spre Puiu.

– Mă aștepți în seara asta, iubitule? Puiu se ridica de pe scaun și pe un ton pierit anunță:

– Ea este soția mea, Geta!

  Eu mă ridic de la masă și îmi jur mie însumi că nu voi mai călca în vreo altă cârciumă – EVER!

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:

5

20

20

20