Aventuri cu Putinel

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Îmi amintesc perfect o frumoasă zi de septembrie cu ceva ani în urmă, zi de naștere a unui bun prieten, Săgeată – angajat de nu foarte mult timp într-o pitorească primărie de la țară. Băiatu’, pe vremea aia subțirel și la propriu și la figurat voia să facă figură frumoasă printre colegii lui și să „scape” în același timp și de „cinstirea” prietenilor – să omoare 2 păsări cu aceeși piatră. Astfel, ne invită (pe mine și pe amicul nostru comun, Putinel) la sediul primăriei(!!!) să fim alături de el (camaraderește) și să ciocnim un pahar-două cu apă minerală sau plată, la alegere ronțăind 2-3 cupe cu alune.

Reușim să ne învoim vreo 2 ore de la serviciu (Putinel și cu mine) și plonjăm într-un taxi, nu înainte de a ne negocia reîntoarcerea cu șoferul. Ne frecăm mâinile de satisfacție, Putinel privindu-mă cumva superior și explicându-mi modul total deștept în care și-a justificat absența soției lui.

– Sorinele, ascultă-mă pe mine, i-am spus numai: – Am treabă la serviciu! Atâta tot! Fără explicații inutile! Eu, ceva mai neexperimentat și mult mai prevăzător din fire am ales calea legală, completând anterior o cerere de mână cuprinzând data evenimentului, orele între care are loc “ieșeala” noastră, cerere atașată cu număr de înregistrare și cel mai important cu semnătura de aprobare a nevesti’mii😉.

Ajungem în jur de ora 3 dupăamiază la primăria (locul de muncă) stimabilului Săgeată, ciocănesc discret la ușa clădirii și îmi deschide cu un aer bănuitor un unchiaș septuagenar uitându-se la noi pieziș:

– – Ce doriți? – sunt dat la o parte cu o mână fermă de amicul meu și  privindu-l acuzator pe tătăiț, preia inițiativa energic.

– Dânsul este dl director Vrăjescu de la Finanțe! – și nu așteaptă răspunsul nimănui continuînd: – Poftiți, dom’ director, pe aici! Îl urmez stupefiat într-o sală măricică unde ne fixează înghețați vreo 10 perechi de ochi. Rotindu-și ochii împrejur și zărindu-ne prietenul, Putinel traversează hotărât camera și lipește 2 mari ventuze băloase pe obrajii sărbătoritului. Ne umezește de emoție ochișorii priveliștea unei mese mari, rotunde și ocupată strategic cu sărmăluțe în foi de viță, păstrămioară afumată, mămăliguță, grătărel de pește înotând într-o supă de mujdei, o armată de prăjituri și (cel mai important) ascunse printre scaune zărim (mai mult detectând extrasenzorial 😉😁😉) butelcuțe cu lichide pe care le bănuim pline cu zeamă de prună dar mai ales cu suc de struguri 😜. Putinel îmi ține teatral scaunul, mă așteaptă să mă așez la masă, apoi îmi umple cu grijă paharul din față urându-mi mie (!!!) la mulți ani spre stupefacția tuturor. Comesenii se conformează hipnotizați și ridică la rândul lor paharele murmurându-mi timizi probabil urări de sănătate.

Într-un colț stăteau cuminți niște băieți care, surprinși de întorsătura evenimentelor piteau de zor unul o vioară, altul încercând cumva protector să mascheze un acordeon. Primarul, un tip înalt și la fel de brunet ca și băieții cu instrumentele se ridică brusc în picioare și se scuză urându-ne distracție plăcută. Plecarea lui descumpănește puțin mica reuniune dar absolut deloc pe Putinel. Își continuă nestingherit festinul și cuprins de veselie se întoarce spre băieții cu „instrumentarul” și ordonă imperturbabil:

– Dom’ director vrea o melodie de dor și jale! În 2 ore ne împăcăm unii cu alții, jurându-ne prietenie veșnica și pupându-ne încrucișat: secretara cu Săgeată, bibliotecara cu mine, portarul cu cățeaua legată din curte și Putinel cu toată lumea. Putinel a promis solemn tuturor că le va angaja „bine de tot” toate neamurile, iar atunci când considera un caz „deosebit” făcea discret semn către „dom director” spunându-le că va interveni el și totul se va rezolva.

Îmi amintesc prin ceață venirea taxiului, precum și încercarea zadarnică a amicului Putinel de a urca in portbagajul mașinii un suvenir și anume scaunul primarului. A renunțat numai atunci când șoferul i-a promis solemn că se va întoarce după el.

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc din ziua aceea memorabilă de toamnă este modul politicos și calm cu care i-am răspuns nevesti’mii după ce am lăsat să se potolească avalanșa de bucurie cu care m-a primit, mult după ora permisă:

– Vă aștept mâine, la ora 9, la birou! 😁😜

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *